Berlin: Trei rezidenţi relatează despre tortura din lagărele de muncă chineze pentru practicarea paşnică a meditaţiei

În data de 13 iulie, practicanții Falun Gong din Germania s-au reunit la Potsdamer Platz din centrul Berlinului, pentru a face cunoscută persecuţia ce are loc în China. Trei dintre practicanți au vorbit despre experiența din detenţie și torturile suportate în lagărele de muncă din China pentru că au refuzat să renunțe la Falun Gong, o practică de cultivare pașnică ce se bazează pe principiile Adevăr - Compasiune - Toleranță.


Vlăguită și cu mâinile handicapate

Doamna Xu Hui, o practicantă din provincia Liaoning, a fost arestată de trei ori pentru practicarea Falun Gong, după care a fost închisă în peste 10 locații, inclusiv in notoriul lagăr de muncă Masanjia. Mulți practicanți Falun Gong au fost torturați sever la Masanjia.
"Am fost pălmuită, electrocutată cu bastoane electrice, hrănită cu forţa , silită să înghit medicamente, încătușată sau atârnată pentru lungi perioade de timp. Iar privarea de somn a fost o altă rutină", își amintește ea.


Ambele mâini ale doamnei Xu Hui au devenit handicapate în urma torturii. Ea nu a fost în stare să închidă pumnul mâinii drepte.

După ce a fost încătușată strâns de țeava unui calorifer, timp de trei zile consecutive, mâinile i-au devenit handicapate. Datorită atrofiei musculare și pierderea sensibilității în mâini, ea nu a reuşit să închidă pumnul de la mâna dreaptă. Brutalitatea alimentării forțate, a condus de asemenea la pierderea a trei dinți.
Din cauza torturii, condițiilor de muncă și de trai precare, corpul Doamnei Xu Hui de aproape 60 de ani s-a atrofiat. Greutatea ei a ajuns la 40 de kilograme (88 pounds).


Fără somn pentru 15 zile consecutive

Doamna Li Jun, tot din provincia Liaoning, a fost arestată de patru ori de când a început persecuția în 1999. Şi ea a fost de asemenea închisă de două ori în lagărul de muncă Masanjia.
"Am fost trimisă în lagărul de muncă Dalian în luna august 2003, pentru doi ani", a spus ea. Ea a fost forțată să stea în picioare nemişcată perioade lungi de timp, iar o dată a fost ținută în izolare completă, timp de 15 zile consecutive.
"A trebuit să stau într-o cușcă de metal 24 de ore pe zi", îşi amintește doamna Li. În plus gardienii i-au interzis accesul la toaletă. De asemenea, le-au ordonat deținuților să o supravegheze în permanență și să o bată brutal ori de câte ori închidea ochii. Ca rezultat, picioarele i-au devenit grav umflate, fața ii era plină de vânătăi, până cand aproape si-a pierdut cunoștința.
Doamna Li era deseori atârnată cu mâinile încătușate de țeava unui calorifer, cu picioarele în aer. Cătușele îi tăiau în carnea de la încheieturi, cauzându-i dureri sfâșietoare.


Mai mult de 30 de tipuri de tortură

Domnul Guo Jufeng, locuitor al orașului Shuangyashan, provincia Heilongjiang, a fost arestat de patru ori în China, pentru că practica Falun Gong. "De la ultimul arest, am fost reținut în trei lagăre de muncă, unul după altul consecutiv unde am suferit mai mult de 30 de tipuri de tortură fizică și psihică." Odată, a primit şocuri cu bastoane electrice timp de cinci ore, până în punctul în care îşi putea mirosi carnea arzând.
În plus, domnul Guo a fost deținut în izolare de două ori, pentru un total de 40 de zile. Celula era foarte mică. Primea doar două mese pe zi, fiecare constând din turtă de mălai. Turta fiind rece și uscată, era dificil de înghițit. Cu toate acestea, nu i se oferea apă. A trebuit să bea apă din toaletă, oricând îi era sete.

"De-a lungul anilor, mai mult de 20 de practicanți Falun Gong pe care îi cunoşteam și-au pierdut viața din cauza torturii din timpul detenției", a declarat Dl. Guo.
În ianuarie 2008 când domnul Guo a venit în Germania într-o călătorie de afaceri, un alt val de suprimare a început în China, chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing. Așa că din acel moment s-a hotărât să rămână în Germania.


Sprijin din partea publicului

Klaus Linke și Elke Heitz, care au locuit în Berlinul de Vest în timpul războiului rece, au spus că ei erau familiarizați cu teroarea adusă de comunism. La auzul despre recoltarea forţată de organe de la practicanții Falun Gong în viaţă din China, domnul Linke a spus că a citit despre acest lucru anterior, dar că situația reală este mult mai gravă decât ar fi crezut.


Klaus Linke (dreapta ) și Elke Heitz (stânga) au fost șocați de brutalitatea persecuției din China.

Formată din patru membri, familia Heins a discutat pentru o lungă perioadă de timp despre persecuție după ce au vorbit cu un practicant. "Îmi place foarte mult meditația, este atât de frumoasă și liniștită", a declarat Annett Hein.

"Și suprimarea ne-a surprins", a continuat Ulrich Hein. "Recoltare forțată de organe, este într-adevăr o nebunie."


Familia lui Alexandra Sekolska (al doilea din dreapta) și Wogtek Diotrowicz (primul din dreapta), erau îngrijorați de persecuția din China

Alexandra Sekolska și Wogtek Diotrowicz erau în vizită din Polonia. Ei au citit despre persecuție în ziare în urmă cu câțiva ani.

"China este o țară frumoasă, dar oamenii de acolo nu au nici o libertate", a remarcat dl Diotrowicz.
"Noi polonezii am abandonat comunismul si este trist să vezi cum poporul chinez încă suferă din cauza lui", a spus doamna Sekolska. Ea speră că situația se va schimba în curând.


Sursa Minghui:

Berlin: Three Residents Recount Torture in Chinese Labor Camps for Peaceful Meditation Practice

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.