La un pas de libertate, familie americană pierde şansa de eliberare a tatălui din China
 

La un pas de libertate, familie americană pierde şansa de eliberare a tatălui din China

Zhiwen Wang cu fiica sa Danielle Wang în Beijing, în iulie 1997 (din bunăvoinţa Danielle Wang)


NEWARK, N.J.— În momentul sosirii în Beijing la sfârşitul lunii iulie, Danielle şi soţul ei urmau să-şi întâlnească tatăl. Ceea ce ar fi trebuit să fie o reuniune plină de bucurii a fost marcată de evidente sentimente de anxietate şi îngrijorare.

Wang Zhiwen este unul dintre prizonierii politici cei mai puternic persecutaţi în China. În 1999, el a fost supus unui proces de faţadă în urma căruia a primit o sentință extrem de mediatizată, respectiv 16 ani de închisoare pentru rolul său de coordonator voluntar în disciplina spirituală Falun Gong. Persecuția feroce a practicii de către Partidul Comunist abia începuse, iar sentința grea a lui Wang a fost concepută ca un avertisment pentru public.

Chiar și acum, Wang este urmărit îndeaproape zi şi noapte de către poliţiştii chinezi în civil, și de un număr mare de informatori sub acoperire.

Pentru a-l aduce pe domnul Wang în Statele Unite ale Americii, fiica și ginerele au păşit în sistemul de supraveghere și hărțuire non-stop.

Familia a asigurat un pașaport chinez emis în ianuarie și o viză din partea autorităților consulare americane pentru Wang, care a reușit să se sustragă zecilor de agenți sub acoperire și ofițeri în civil. În ciuda acestor eforturi, Wang a fost oprit de către ofițerii vamali la data de 6 august, chiar înainte de a intra în Hong Kong.

Acolo, ofițerii i-au smuls pașaportul și au retezat un colț al documentului, invalidându-l. Ei nu au dat nicio explicație, decât că fusese anulat.


Danielle Wang şi soţul său, Jeff, sosesc la Newark International Airport pe 9 Aug. (Dai Bing/Epoch Times)


Potrivit cercetătorilor drepturilor omului, practicanții Falun Gong au fost încarceraţi în număr de milioane pe parcursul a peste 17 ani de represiune. Mii de oameni au fost declaraţi morți în urma torturilor sau la scurt timp după eliberarea din arest, în timp ce investigațiile în curs de desfășurare indică faptul că aderenții sunt principalele victime ale recoltării de organe, o industrie extinsă și profitabilă.

"Cred că nu îţi poţi imagina cum este China în cadrul acestui regim comunist, poate doar dacă mergi acolo.", a spus soțul lui Danielle, Jeff, care a cerut ca numele lui de familie să nu fie dezvăluit din motive de confidențialitate, într-un interviu la scurt timp după reîntoarcerea din China. "Citisem ani de zile articole despre practicanții persecutați în China, dar niciodată nu am fost atât de afectat ca atunci când m-am dus acolo."


Intimidare şi hărţuire

Danielle Wang (nume chinezesc Xiaodan Wang), care a ajuns în Statele Unite ca studentă în 1998, s-a luptat pentru a obține libertatea tatălui ei încă de când a fost arestat ilegal pe data de 20 iulie 1999, ziua în care Partidul Comunist şi-a lansat campania brutală, de durată, împotriva grupului.


Cetățean SUA Danielle Wang, fiica lui Wang Zhiwen, prizonier de conștiință din China recent eliberat, intenționează să-şi invite tatăl în Statele Unite să primească tratament medical. ( Li Sha / Epoch Times)


În această călătorie, ea și Jeff au sosit neanunțaţi. De asemenea, au riscat să fie închişi și abuzaţi, în ciuda statutului lor de cetățeni americani. Orice comunicare cu China continentală a fost în pericol de a fi interceptată. A fost stabilit cu precauţie, din timp, modul în care cuplul urma să-şi aranjeze această întâlnire.

Cei trei au părăsit capitala către sudul Chinei, unde Danielle planificase să obţină viza tatălui ei de la consulatul american din Guangzhou. În timpul refugierii bătrânului Wang, fiica lui a reușit să evite multiplele monitoare menite să-l ţină pe tatăl ei sub supraveghere.

Odată ce au ieşit din Beijing, cei trei au urcat într-un avion către Guangzhou. Dar și de această dată interferențele s-au ţinut lanţ. Cu ceva zile în urmă, biletul de rezervare comandat de Wang fusese în mod inexplicabil anulat, forțându-i să obțină altul prin alte mijloace. Un polițist local a venit la el acasă să-l întrebe despre achiziționarea lui și să-l avertizeze în privinţa unei eventuale încercări de emigrare.

Dar odată ce au ajuns în partea de sud, garda lui Wang i-a luat urma până acolo și a luat noi măsuri. În ziua în care Danielle a pornit către Consulatul american pentru a obține viza tatălui ei, trei bărbați care pretindeau a fi lucrători de întreținere în instalaţii electrice zăboveau în proximitatea camerei închiriate de ei, încercând să privească în interior prin vizetă.

În acea noapte, între 20 și 30 de ofițeri de poliție au bătut cu pumnii în ușă, cerând să fie lăsați înauntru cu scopul aparent de a confirma documente de călătorie pentru Jeff. Pe parcursul următoarelor trei zile, aproximativ 10 polițiști si agenți i-au filat pe cei trei până în momentul în care au încercat să intre în Hong Kong pentru a porni către Statele Unite ale Americii.


Un polițist desemnat să îl urmărească pe Wang Zhiwen. (Prin amabilitatea lui Danielle Wang )


Cu toate acestea, cuplul nu şi-a pierdut speranța. Faptul că Wang fusese capabil să obţină un pașaport - un document eliberat de Ministerul Securității Publice - indica o șansă bună de emigrare.

Aceasta era o mare schimbare faţă de vremea când Wang era în închisoare, înghesuit între deținuți, lipsit de somn, şi cu scobitori înfipte sub unghii. În primii săi ani de închisoare Wang şi-a pierdut dinții din cauza bătăilor; ambele clavicule i-au fost rupte și nu au fost fixate corect. El a fost forțat la muncă silnică, iar cătușele îi cântăreau peste 50 de livre (aprox. 22 kg). El a suferit un accident vascular cerebral, chiar înainte de eliberarea sa în 2014.

"De data aceasta eram chiar optimistă", a declarat Danielle la sosirea la Aeroportul Internațional Newark cu mâinile goale, pe 9 august. "Tatăl meu a primit un pașaport și a completat toate procesele de imigrare. Eram încrezătore că îmi voi scoate tatăl."

Potrivit lui Wang, funcționarii vamali care au distrus pașaportul tatălui ei, și odată cu el toţi anii de efort investiţi pentru a-l salva, au susținut că documentele de călătorie fuseseră anulate de către "birourile interne" ale Ministerului Securității Publice.


Cine vrea să îl oprească pe Wang Zhiwen?

Pentru Jeff, faptul că pașaportul lui Wang a fost eliberat de către autoritățile naționale fără incidente, numai pentru a fi anulate și distruse fără niciun fel de raționament juridic, indică subminarea puterii centrale.

"Înțelegerea mea este că trebuie să fie aprobat la nivelurile superioare ale regimului", a spus el, sugerând natura politică foarte sensibilă din cazul lui Wang.

Potrivit spuselor lui Jeff, la câteva luni după ce Wang şi-a primit pașaportul, poliţiştii care au venit în casa acestuia erau surprinşi de reuşita obţinerii sale.


Un membru al securităţii alocat pentru supravegherea lui Wang Zhiwen blochează camera (Prin amabilitatea lui Danielle Wang)

În timp ce Partidul Comunist Chinez nu și-a schimbat în mod oficial poziția în privinţa Falun Gong, actuala conducere este blocată în lupta politică cu facțiunea lui Jiang Zemin, şeful de partid pensionat în vârstă de aproape 90 de ani, cel care a început persecuția și a folosit-o ca pe o oportunitate pentru a-şi împinge propriii locotenenți în poziții de putere.

Cum mulți dintre acești foşti lideri au căzut în timpul campaniilor anticorupție conduse de actualul lider al regimului chinez Xi Jinping (persoană ce nu şi-a făcut cariera prin suprimarea Falun Gong), au existat multe indicii că Partidul Central şi-a pierdut interesul faţă de practica spirituală. Dar persecuția continuă, însă cu prioritate redusă.

Danielle Wang rămâne hotărâtă să se reunească cu tatăl ei.

"Această experiență mi-a întărit hotărârea de a spune povestea tatălui meu oamenilor din întreaga lume, guvernelor și presei, până când el poate fi salvat."

Scurta lor reuniune cu gust dulce-amar s-a desfăşurat așa cum a început: cu îngrijorarea tatălui pentru siguranța familiei sale. A doua zi după ce oficialităţile vamale l-au întors, el a acompaniat cuplul la plecarea către America de Nord.


"Nu mi-a spus unde va merge de aici", a spus Danielle. "L-am pierdut din nou."


Danielle Wang cu tatăl ei, Wang Zhiwen, în China. (Prin amabilitatea lui Danielle Wang)


Danielle Wang (dreapta), împreună cu tatăl ei, Wang Zhiwen (centru), şi soțul ei la un restaurant din China. Cuplul a plecat acolo într-o încercare eșuată de a-l aduce pe Wang Zhiwen înapoi. ( Prin amabilitatea lui Danielle Wang )


Danielle Wang dă un interviu televiziunii New Tang Dynasty la Aeroportul Internațional Newar. ( Dai Bin / Epoch Times )


Danielle Wang a lansat o petiție pe Care2 adresată secretarului de stat John Kerry, prin care îi cere acestuia să facă presiuni asupra Partidului Comunist Chinez pentru emiterea unui nou pașaport tatălui ei și permisiunea de a călători în străinătate.




Sursa Epoch Times:


Steps Away From Freedom, American Family Loses Bid to Rescue Father From China

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.