Colegii şi poliţia protejează un practicant Falun Gong

Am început să practic Falun Gong în martie 1999. Nu numai că mi s-a îmbunătățit sănătatea, dar am devenit de asemenea o persoană mai bună.

La muncă, în secția mea, sunt 17 angajați, iar eu am poziția de agent de pază și recepționer. Fiind martori la schimbările mele pozitive după ce am început să practic Falun Gong, șefii și colegii mei m-au susținut în practicarea cultivării. S-au oferit voluntari pentru însărcinările în deplasare și mi-au spus că stau înăuntru și să citesc cărțile Falun Gong.

După lansarea persecuției de către Jiang Zemin în iulie 1999, colegii mei au devenit protectorii mei. Mi-au amintit de multe ori să ascund cărțile Falun Gong, chiar înainte de a sosi poliția la firma noastră. Poliția nu a primit niciodată vreo informație care ar fi putut fi folosită împotriva mea.

Înainte de Jocurile Olimpice din 2008, poliția a lansat arestări pe scară largă a practicanților. Într-o zi am lăsat pe biroul meu Zhuan Falun, cartea principală a Falun Gong. Directorul adjunct al secției a văzut-o și a pus-o în biroul lui. A doua zi mi-a înapoiat cartea și m-a avertizat ca pe viitor să fiu mai atent.

Trei ofițeri de poliție au venit la biroul nostru ca să lucreze la un proiect. La început erau destul de ostili față de mine. I-am tratat ca pe niște prieteni. După numai câteva zile au început să simpatizeze cu Falun Gong. Am devenit prieteni și m-au avertizat deseori despre acțiunile iminente ale poliției împotriva practicanților.

Șeful meu m-a informat în 2006 că un practicant fusese arestat în ziua anterioară. M-am dus imediat acasă și am mutat materialele Falun Gong într-un loc sigur. Imediat după ce am ajuns la birou, au sosit câțiva ofițeri de poliție. M-au dus acasă și mi-au răscolit casa, dar nu au găsit nimic. Ne-au arestat pe mine și pe soția mea. Dar, din moment ce nu au reușit să găsească vreo dovadă incriminatorie, au trebuit să ne elibereze.

Când m-am întors la birou, colegii mei discutau cum să ne salveze din închisoare. Au fost foarte fericiți să mă vadă din nou.




Sursa Minghui:


Co-workers and Police Protect Falun Gong Practitioner

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.