Recoltarea Sângeroasă - F.b.10 - Interviuri cu beneficiarii organelor transplantate

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Înapoi la Cuprins

10) Interviuri cu beneficiarii organelor transplantate

Pentru prima versiune a raportului nostru, nu am avut timp să ne angajăm în interviuri cu beneficiarii organelor, oameni din străinătate care au mers în China pentru transplanturi. Pentru această versiune, noi ne-am angajat în interviuri ample, cu un număr din aceşti beneficiari şi membri de familie ai acestora. Sumarele experienţelor acestora sunt ataşate în anexa acestui raport.

Operaţia de transplant de organe, după cum este descrisă de beneficiari şi de rudele acestora, este efectuată într-un secret aproape total, ca şi cum ar fi o crimă care ar trebui ţinută ascunsă. Beneficiarii şi familiile acestora primesc o cantitate de informaţie absolut minimală. Ei nu ştiu care este identitatea donatorilor. Lor nu li se arată niciodată consimţământul în scris al donatorilor sau familiilor acestora. Identitatea chirurgului sau al personalului, adesea nu sunt dezvăluite, în ciuda cererilor acestor informaţii. Beneficiarilor şi familiilor acestora li se comunică ora operaţiei doar cu puţin timp înainte ca aceasta să aibă loc. Operaţiile au loc câteodată în toiul nopţii. Toată procedura se bazează pe "nu întreba, nu spune".

Când oamenii se comportă ca şi cum ar avea ceva de ascuns, este rezonabil să presupui că ei chiar au ceva de ascuns. Din moment ce aprovizionarea cu organe de la prizonierii condamnaţi la moarte este bine cunoscută şi acceptată chiar de Guvernul Chinei, spitalele de transplant chineze nu pot să încerce să ascundă asta. Trebuie să fie altceva. Ce este?

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.