Svastica, simbolul furat: Lenin l-a furat primul de la antici, Hitler l-a furat de la bolşevici

Swastica este un simbol vechi de cel puţin 12.000 ani, descoperit în culturile din întreaga lume. A fost descoperit pe continentul American, în Peru, în Orient (zona pe care acum se afla Israelul), în Scandinavia, în Tibet, în Grecia şi chiar pe continentul african, în Ghana. Pentru toate culturile străvechi, swastica a reprezentat un simbol al norocului şi al belşugului cu o încărcătură profund spirituală.

În cultura vestică mai este denumită ”Roata de Lumină” şi este un simbol de bun augur, care aduce noroc şi protecţie, cât şi o reprezentare a soarelui care se roteşte, a Universului, Căii Lactee, sau a unui ciclu infinit care trece prin toate cele patru faze - braţele sale. Se poate găsi în catacombele din Roma, pe cerceii zeiţei Atena, pe casca unor generali antici din Macedonia, în bisericile bizantine şi pe bijuteriile regilor persani.


Roata Legii, Skyros, Grecia (captură youtube.com)


Sculptura zeiţei Atena


Casca unui general din Macedonia (wikipedia.org)

În zona Baltică o swastică care se rotea în sensul acelor de ceas se numea ”crucea fulgerului” iar una care se rotea în sens invers acelor de ceas se numea ”Crucea de Foc”, iar în Scandinavia era considerată un simbol sfânt al lui Odin.

Inscripţii ce reprezentau swastica au fost găsite şi în Transilvania, încă din epoca pietrei iar de-a lungul timpului ea a fost păstrată pe monumente, cusături tradiţionale sau podoabe bisericeşti vechi.

Până în prezent, cea mai veche swastică a fost descoperită în Ucraina, pe o sculptură din fildeş de mamut ce data din anul 10.000 î.C. . Pe continentul american, a fost descoperită în obiectele de cult vechi de peste 1.200 de ani ale civilizaţiei Sican din Peru.

În cultura chineză şi japoneză, swastica mai este denumită şi Wan, sau "10.000" - ceea ce reprezintă un sinonim pentru infinit şi toate creaţiile Universului. În Asia, multe reprezentări de Buddha au de asemenea o swastică, în general pe piept. O statuie reprezentând zeul Vaisravana, un rege buddhist al Tibetului, cât şi statuia din Hong Kong ce-l reprezintă pe Buddha Amoghasiddhi, ambele poartă o swastică pe piept.


Statuie de Buddha sculptată dintr-un meteorit, găsită în Tibet (wikimedia commons)


Statuia de Buddha din Hong Kong


Swastica pe o decoraţie dintr-un templu vietnamez (wikipedia.org)

Swastica, sau "srivasta", este un un cuvânt sanscrit şi se traduce deseori astfel: "swa" înseamnă "sine mai înalt", asti înseamnă ”fiinţă,” iar ka este un sufix. Cuvântul poate fi înţeles ca ”fiinţă mai înaltă”.

Apariţia simbolului, atât în culturile din America cât şi în cele din Asia şi chiar Africa, denotă faptul că swastica este un simbol universal şi profund spiritual, ce aparţine aproape tuturor civiliaţiilor de pe glob.


Comuniştii - primii care au confiscat simbolul, schimbându-i conotaţia

Swastica a căpătat o altă conotaţie pentru civilizaţia modernă în anul 1917, odată cu venirea la putere în Rusia a regimului bolşevic. Incredibil pentru nişte oameni care ideologic afirmau că sunt atei: până în 1920, uniformele Armatei Roşii, cu toate crimele şi genocidurile ei, purtau însemnul swasticii.


Swastica pe bacnote bolşevice (captură internet)

Mai târziu, regimul bolşevic şi-a schimbat numele în Partidul Comunist şi a format Uniunea Sovietică. În anul 1921, simbolul a fost preluat de Partidul Nazist, sau Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German, aşa cum era numit în primii ani de la înfiinţare.


Hitler l-a "împrumutat" de la bolşevici

Hitler, după venirea sa la putere în 1933, a preluat însemnul purtat de Armata Roşie, într-o încercare superficială de a corela ideea de putere şi puritate a simbolului cu ”rasa ariană”. După cum se ştie căutările echipelor sale de cercetători au ajuns până în Tibet.

În cei doi ani petrecuţi în Tibet, membrii echipei sale au adunat tot ce se putea, de la artefacte la plante. Au documentat obiceiurile culturale, au luat scripturi religioase cât şi alte relicve de cult. Atunci când au ajuns în Lhasa, inima Tibetului, membrii echipei germane au susţinut că vor să cunoască mai mult din tradiţiile locului. S-au arătat ”atraşi” de cultura locală, deoarece swastika se putea găsi în mai toate templele din Lhasa, cât şi pe alte obiecte şi relicve culturale sau religioase.

Unii istorici susţin că Hitler, care era obsedat de misticism şi paranormal, îi cunoştea însemnătatea şi a dorit să o folosească în mod intenţionat. Cert este că swastika a fost folosită ca simbolul Germaniei naziste şi a ajuns să fie purtată pe toate echipamentele şi emblemele acesteia pe tot parcursul celui de-al doilea război mondial.

Civilizaţiile moderne au privit foarte mult timp swastica sub umbra aruncată de milioanele de victime ale lagărelor naziste şi comuniste, a victimelor din timpul celui de-al doilea război mondial cât şi a crimelor de război comise de Armata Roşie şi SS.

În unele ţări europene, precum Lituania, Polonia şi Ungaria, swastica este încă incriminată, poartă o conotaţie negativă şi este interzisă prin lege. Uniunea Europeană a propus în repetate rânduri scoaterea simbolului în afara legii pe tot teritoriul blocului însă propunerea a fost respinsă prin vot.


Restul lumii poartă un respect imens pentru swastică

În estul Asiei, în ţări precum Japonia şi Coreea, însemnul se poate găsi pe intrarea în templele budiste, şi chiar ca o referinţă pentru un templu pe harta virtuală. Hinduşii, majoritari în India, au obiceiul să deseneze o swastică pe capul copiilor pentru noroc, iar în ţări precum Tajikistan swastica este un simbol naţional şi are atribuită şi o zi proprie pe an.

Sursa:
http://epochtimes-romania.com/news/swastica-simbolul-furat-lenin-l-a-furat-primul-de-la-antici-hitler-l-a-furat-de-la-bolsevici---212776

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.