„Eu voi semna, cu toţii vom semna” – O întreagă comunitate se strânge pentru a aduna semnături pentru salvarea unui practicant Falun Gong
 

„Eu voi semna, cu toţii vom semna” – O întreagă comunitate se strânge pentru a aduna semnături pentru salvarea unui practicant Falun Gong

Numărul de semnături care fac apel pentru eliberarea unui fermier din Hebei s-a dublat din decembrie 2013, când a fost condamnat la închisoare pentru trei ani.

Vecinii din sat au continuat aceste eforturi pentru a-l salva pe dl. Xin Tingchao (信廷超), un practicant Falun Gong care a fost întemniţat pentru că împărţea oamenilor dvd-uri cu Shen Yun Performing Arts, un spectacol de muzică şi dans inspirat din cultură tradiţională chineză şi care conţine informaţii despre persecuţia care are loc împotriva Falun Gong.

În timp ce se confruntau cu reprezentanţi locali ai Partidului Comunist Chinez, sătenii au dat un răspuns foarte sincer şi direct:

„Xin este un om aşa de sincer şi bun, cu toate acestea a fost închis pentru că a dat unei personae un DVD. Cum credeţi că soţia lui se poate descurca cu toată munca de la câmp pe timpul de recoltă ? Cine va avea grijă de cei tineri şi bătrâni din familia lor dacă voi îl ţineţi în închisoare? Acesta este motivul pentru care am semnat această petiţie. Tot ce ne dorim este să se întoarcă repede acasă!”

Reprezentanţii PCC au ţinut şedinţe în care au discutat despre strategii de anulare a semnăturilor. Pentru a-i încuraja pe săteni să participe la şedinţe, au spus că vor plăti pe fiecare participant cu câte 50 de yuan pentru participare.

Au încercat, de asemenea, să îi convingă pe săteni să semneze un document care spunea: „Am fost înşelaţi când am semnat petiţia.”

Totuşi, sătenii au refuzat, şi au reiterat că ei îşi vor vecinul acasă, pur şi simplu.

Cinci seturi de hârtiii cu petiţia, în total 6.368 de semnături, au fost trimise autorităţilor. Din acestea, 3.530 au fost semnate între decembrie 2013 şi septembrie 2014. Unele semnături includ amprente, care este un mod tradiţional chinez de a sublinia declaraţia din scrisoare.

Dl. Xin a fost arestat în Beijing, în iunie 2013, când lucra la o firmă de construcţii. Imediat după arest, supervizorul de la locul său de muncă a trimis o scrisoare departamentului de poliţie din Beijing, cerând eliberarea sa. Sătenii din satul său natal au trimis, de aemenea, o scrisoare oficială unde se spunea că dl. Xin este un om bun şi se cere eliberarea sa.

A fost trimis în închisoarea Tianhe din Daxing, Beijing, în martie 2014. Familia sa a aflat pe 15 august că el a fost transferat în altă parte. Cu mult efort şi întrebări la diverse închisori, familia l-a localizat, în final, la închisoarea Tangshan, din provincia Hebei.

Soţia dlui Xin şi fiica lor au fost arestate pe 26 august, la o ieşire de pe o autostradă, de lângă închisoarea Tangshan şi au fost întemniţate pentru mai mult de 10 zile.

Al cincilea set de amprente pe petiția care cere eliberarea dlui Xin

Ajutorul de la comunitate

Mulţi oameni din comunitatea dlui Xin au lăsat mesaje din inimă, atunci când au semnat petiţia pentru eliberarea lui.

Un sătean a spus: „Toată familia noastră a semnat petiţia pentru a-l ajuta pe dl. Xin Tingchao. Toată lumea din sat ştie că el este un om foarte bun.”

„Eu voi semna, cu toţii vom semna. O voi chema şi pe fiica mea proaspăt căsătorită să vină acasă ca să semneze petiţia.”, a spus un alt sătean.

Dl. Xin Tingchao este cunoscut în comunitate pentru bunătatea sa. Timp de ani de zile, el şi soţia sa au umblat prin sat ca să aibă grijă de oamenii bătrâni şi de persoanele cu handicap, care nu aveau pe nimeni altcineva care să aibă grijă de ei. Ei le-au scos apă din fântână şi chiar i-au ajutat să îşi facă baie. Pe timp de iarnă, se urcau pe acoperişuri că să curăţe zăpada.

Atunci când un bărbat în vârstă din oraşul Baoding a aflat de la un practicant, despre Falun Gong şi persecuţia brutală, a devenit foarte furios pe PCC şi şi-a dat demisia din partid pe loc. El a semnat petiţiile folosindu-şi numele real pentru a-l ajuta pe dl. Xin. A semnat de asemenea petiţia pentru oprirea recoltării forţate de organe.

„Practicanţii Falun Gong sunt oameni buni. Societatea noastră ar fi cu mult mai bună dacă oamenii s-ar comporta conform pricipiului Adevăr – Compasiune – Toleranţă.”, a spus el.

„Dar partidul malefic nu poate tolera oamenii buni, şi ei chiar îndrăznesc să recolteze organele acestora!” Le-a mai spus practicanţilor să îl includă dacă au nevoie de orice altă petiţie în viitor.
Un alt sătean a spus: „Voi semna petiţia. Partidul Comunist este terminat. Ignoră crimele îngrozitoare făcute de oameni, iar în loc pune o persoană bună în închisoare doar pentru că a dat cuiva un dvd. Partidul este atât de ridicol!”

O doamnă pe la 80 de ani a spus: „Noi vom semna cu toţii petiţia. Toată lumea ar trebui să semneze. Trebuie să ajutăm la salvarea oamenilor buni!”

„Voi semna. Nu îi pot lăsa să persecute oamenii buni.”, a spus un alt bărbat.

Un ofiţer de poliţie a semnat petiţia şi şi-a exprimat recunoştinţa: „Am încredere în practicanţii Falun Gong. Ei mi-au spus adevărul şi m-au ajutat să ies din PCC. Mi-au spus de asemnea că dacă eu cred şi recit ‘Falun Dafa este bună. Adevăr – Compasiune – Toleranţă sunt bune’, voi fi salvat de la dezastru şi nenorociri. Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat de mai multe ori.”

Acest articol se poate citi și în limba engleză:
>http://en.minghui.org/html/articles/2014/10/8/146294.html

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.