Zhao Yun, un general integru, loial şi curajos
 

Zhao Yun, un general integru, loial şi curajos

Zhao Yun a fost un bine-cunoscut general al regatului Shu Han în timpul perioadei celor Trei Regate. A fost apreciat ca un model de loialitate, dreptate, bunăvoinţă, înţelepciune şi curaj. Măiestria sa în ceea ce priveşte artele marţiale nu a fost unică în istoria Chinei, dar integritatea şi corectitudinea sa, felul său de a privi lucrurile, în concordanţă cu învăţăturile tradiţionale confucianiste, l-au făcut faimos.

Zhao Yun, un general cu integritate, loial şi curajos
(Ilustraţie de Blue Hsiao)

În timpul dinastiei Han de Est, liderii militari se aflau permanent în război unul cu celălalt, în timp ce poporul murea de foame. Când era tânăr, Zhao Yun, aflat în căutarea unui maestru binevoitor şi merituos pe care să-l urmeze, l-a întâlnit pe Liu Bei care i s-a părut virtuos şi generos. Aşa că a decis să-l slujească pe Liu Bei, în scopul de a revigora dinastia Han.

Zhao Yun s-a remarcat în bătălia de la Changban împotriva trupelor lui Cao Cao. Cao Cao a trimis o armată de mii de soldaţi pentru a zdrobi cei două mii de soldaţi ai lui Liu Bei. Acesta a trebuit să se refugieze. Neputând suporta să-i părăsească pe civilii care l-au urmat în mod voluntar, trupele lui s-au mişcat foarte încet şi au fost prinse din urmă de către trupele lui Cao Cao într-un loc numit Changban. Soţiile lui Liu Bei şi fiul său, Shan Liu, au fost lăsaţi în urmă în haos.

Zhao Yun a fost văzut mergând singur în nord spre trupele lui Cao Cao, iar suspiciunea unei trădări a apărut imediat. Incidentul a fost raportat lui Liu Bei. Cu toate acestea, Liu Bei a crezut cu tărie că Zhao Yun nu-l va trăda, ceea ce s-a şi întâmplat. Zhao Yun s-a dus să-i salveze fiul, pe Liu Shan şi pe soţiile sale. El a intrat şi a ieşit singur din taberele inamice de şapte ori, omorând peste 50 de comandanţi inamici cu o singură mână, reuşind în cele din urmă să-l aducă înapoi pe fiul lui Liu Bei.

Martor la actele lui Zhao Yun, Cao Cao a fost atât de impresionat de curajul şi loialitatea lui încât a interzis arcaşilor săi să intervină. Această poveste de vitejie a lui Zhao Yun este cunoscută în istorie drept "Salvarea copilulului în Changban".

Istoria spune că la un moment dat armata lui Shu-Han a fost atacată de armata lui Wei şi nu a putut reveni în tabără la timp. Zhao Yun a ieşit din tabăra sa singur şi a salvat comandantul acelei armate. Uitându-se înapoi, a zărit un alt general al armatei Shu-Han, rănit şi înconjurat de trupele lui Wei. Aşa că Zhao Yun s-a aventurat pe câmpul de luptă singur din nou şi a salvat generalul rănit. Armata vastă a lui Wei l-a urmărit pe Zhao Yun tot drumul şi a ajuns la tabăra acestuia în acelaşi timp cu el. Generalii care păzeau tăbăra au crezut că cel mai bine ar fi fost să aibă toate porţile închise bine, pentru că armata lui Wei o depăşea numeric în mod semnificativ pe cea a lui Shu-Han. Cu toate acestea, Zhao Yun a ordonat ca toate steagurile să fie ascunse, toate tobele să fie reduse la tăcere şi porţile să fie lăsate complet deschise. El a stat în faţa taberei singur, în aşteptarea armatei lui Wei. Suspectând o ambuscadă şi temându-se de curajul lui Zhao Yun, armata lui Wei s-a retras în grabă. Apoi Zhao Yun a ordonat toboşarilor săi să bată tobele cât de tare pot, în timp ce arcaşii săi trăgeau în inamic. Armata lui Wei a suferit o mare pierdere.

După ocuparea provinciei Shu, Liu Bei a vrut să-şi răsplătească războinicii în funcţie de faptele lor de vitejie. I s-a sugerat ca moşiile şi plantaţiile din jurul capitalei să fie acordate generalilor pentru ca ei să se stabilească acolo. Zhao Yun a susţinut că era mai potrivit să returneze terenurile localnicilor care au suferit în urma anilor de lupte şi Liu Bei a acceptat sfatul său. Acest lucru a făcut ca Liu Bei să fie acceptat de oamenii din Shu şi economia locală a fost restaurată.

Zhao Yun oferă un exemplu remarcabil prin propriile sale fapte. Se crede că a pus întotdeauna mai presus interesul statului, al armatei şi al oamenilor. În istoria Chinei, el a fost foarte apreciat pentru smerenia, imparţialitatea precum şi pentru altruismul său.

Epoch Times Romania

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.