Trei practicanţi arestaţi şi deţinuţi în centrul de detenţie din oraşul Gaomi

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Doamna Zhong Shulan, în vârstă de 64 de ani, a fost arestată la ora 22.00, pe data de 12 iunie 2012, după ce a fost văzută vorbind oamenilor despre Falun Gong, la o piață mare nocturnă. Fratele său, domnul Zhong Chongzeng, de 60 de ani, și doamna Wang Yan, de 50 de ani, erau cu ea în acel moment, au fost arestați şi ei de asemenea, apoi au fost duși la comisariatul din Xiguan.

Domnul Zhong din orașul Qingdao se restabilea după o tromboză cerebrală și era încă incapabil să vorbească clar, când s-a dus să-și viziteze sora, al cărei soț a decedat anul trecut.

Du Baofeng, șeful comisariatului din Xiguan, în fruntea unui grup de polițiști, au intrat prin efracție în casa domnului Zhong, în dimineața următoare, de unde au confiscat bani și multe lucruri personale. După amiază, cei trei practicanți au fost duși la centrul de detenție din Gaomi.

Când membri familiei domnului Zhong au aflat despre arestare, s-au dus în data de 14 iunie la comisariatul din Xiguan, pentru a-i cere eliberarea. Fiica domnului Zhong era foarte îngrijorată pentru boala tatălui său și a călătorit de la Qingdao până la Gaomi pentru a-l vedea.
Poliția a spus familiei că practicanții au fost duși la centrul de detenție din Gaomi; când au ajuns la centrul de detenție, autoritățile le-au spus că, comisariatul este responsabil de caz și nu le este permis să vadă practicanții.

Alți practicanți reținuți în centrul de detenție din Gaomi:
Qin Yuemei, de aproximativ 46 ani, a fost arestat de acasă pe 29 februarie, de poliția de la comisariatul din Heya.
Doamna Li Yuqin, de 57 de ani, din satul Sanguanmiao, aglomeraţia Kangzhuangzhen din oraşul Gaomi, a fost arestată când a fost denunțată autorităților pentru că a vorbit unei femei despre Falun Gong.

Doamna Guo Mingjuan, de 55 de ani, din orașul Pingdu, a fost arestată în oraşul Gaomi.

Responsabili cu persecuția :
Comisariatul din Xiguan : +86-0536-232-2858
Li Jian, șeful comisariatului din Xiguan : +86-13953627777 (Mobil)
Du Baofeng, șef adjunct la comisariatul din Xiguan : +86-15263623456 (Mobil)
Wang Chuanpu, șeful diviziei de securitate interioară din Xiguan : +86-0536-259-3670 ( Birou), +86-0536-233-1223 (Domiciliu), +86-13963606738 (Mobil)
Sun Lizhong, șef adjunct la divizia de securitate interioară din Xiguan : +86-13853611038 (Mobil)
Centrul de detenție din Xiguan : +86 - 0536-2342409
Xu Xiaoyi, șeful secției centrului de detenție din Xiguan : +86 - 0536-2126110 (Birou), +86-0536-2324657 (Domiciliu), +86-13516389618 (Mobil)

* * *

Facebook Logo LinkedIn Logo Twitter Logo Email Logo Pinterest Logo

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa.