|
Câteva comentarii asupra diferenţei dintre "Încăpăţânare" şi "Fermitatea" determinată de o iluminare corectă Încăpăţânarea este o manifestare a noţiunilor umane. La nivelul uman, este o caracteristică a oamenilor cu minţi incapabile de a recunoaşte principii la nivel mai înalt şi care în mod orbesc resping toate punctele de vedere, opiniile sau conduitele ce nu li se par acceptabile. De aceea, încăpăţânarea însăşi denotă un tip de limitare. Privită de la un nivel mai profund, oamenii încăpăţânaţi sunt de obicei aceia care au nişte rezultate într-un anumit domeniu dar care nu au putut să meargă mai departe să avanseze. Recunoaşterea propriilor rezultate personale conduce la o psihologie auto-impusă, ceea ce devine de obicei sursa încăpăţânării. Apoi, după ce o persoană îmbrăţişează cultivarea în societatea umană, el/ea poate, mai mult sau mai puţin, să scoată în evidenţă noţiuni şi comportamente ale oamenilor obişnuiţi. Puţin progres sau iluminare pot fi, conştient sau inconştient, mărite pentru a deveni o scuză a auto-satisfacţiei sau aroganţei. Chiar daca este obţinută, acea bucată mică de progres împiedică cultivatorul să avanseze la un nivel mai înalt şi mai larg. S-ar putea ca principiile Dafa să fie acceptate sau să fie înţelese într-un mod selectiv, ceea ce va rezulta însă în anumite interpretări greşite ale Legii şi va crea obstacole pe calea cultivării. Atunci ce va aduce încăpăţânarea mediului de cultivare în grup? Aici cauzează ca relaţiile între cultivatori să nu fie armonioase, rezultând în grupuri mai mici în cadrul grupului mai mare. Diferitele gânduri şi experienţe sunt respinse iar comentariile bine intenţionate şi sugestiile sunt primite de o ureche surdă. Impactul asupra întregului mediu de către propriile omisiuni ale unei persoane încăpăţânate va cauza omisiuni şi mai mari. Este această situaţie corectă? Absolut nu. Mai mult, oferă o mare scuză şi o oportunitate pentru vechile forţe rele de a exploata şi a provoca daune! Deoarece orice incorect sau insuficient de corect va fi rectificat în timpul perioadei de rectificare a Legii, cum poate această situaţie incorectă sa fie lăsată să existe? Oricum, în prezent acest tip de situaţie există în diferite locuri printre practicanţi. În anumite locuri, a existat chiar de foarte mult timp. Deşi este corectat gradual, nu ar trebui să avem o atitudine mai activă în rezolvarea acestei probleme? Credinţa dreaptă şi fermitatea unui cultivator, solide precum stânca, rezultate din iluminarea lui/ei asupra principiilor Legii nu reprezintă încăpăţânarea construită din ataşamentele personale. Încăpăţânarea vine din egoism şi este o ilustrare puternică a ataşamentului emoţional, precum şi o tratare a lucrurilor doar din perspectiva personală. Nu este un rezultat a introspecţiei interioare, ci dimpotrivă, relevă că respectiva persoană nu îşi cultivă fiecare aspect al caracterului. A fi încăpăţânat înseamnă a fi îngust la minte, nu contează că eşti o persoană obişnuită, cultivator sau zeu. A fi încăpăţânat înseamnă să te menţii în aceleaşi convenţii proprii şi să respingi în mod ignorant adevărurile de la un nivel mai înalt; este o piedică în rectificarea Legii. Toate acestea reprezintă exact ceea ce trebuie rectificat în perioada "Legea rectifică Cosmosul". Credinţa adevărată din iluminarea asupra principiilor Legii este un tip de înţelepciune vastă şi o introspecţie pură de la un nivel propriu unui cultivator. Acoperă şi vede totul. Este o manifestare a unei complete asimilări la "Adevăr, Compasiune, Anduranţă" de la un nivel propriu unui cultivator. Adevărata credinţă este de asemenea un gen de compasiune şi bunătate, ce sprijină şi păzeşte viitorul pur şi plin de glorie a întregului univers în loc să aibă grijă doar de propria lume şi de propriile fiinţe simţitoare. Am văzut credinţa puternică precum stânca şi gândurile drepte, ce ar fi putut sparge munţii în două, ilustrate de numeroşi discipoli adevăraţi ai perioadei de rectificare a Legii, atât în interiorul cât şi în exteriorul Chinei. De unde vine acest tip de putere? Vine din depăşirea propriei încăpăţânări şi a egoismului precum şi din stabilirea unei credinţe ferme în Dafa. Măreţia acestei puteri este adevărata manifestare a unui zeu asimilându-se la "Adevăr, Compasiune, Anduranţă". Prin comparaţie, nu este încăpăţânarea acelor aşa-zise "iluminări de înaltă calitate" a oamenilor exact un ataşament a unei auto-obsesii? Când comparăm cu adevărata credinţă dreaptă, ce este cu adevărat măreaţă, încăpăţânarea este murdară şi indecentă. Atunci, de ce să nu facem un efort să o depăşim cât de repede posibil, făcând astfel un pas pozitiv înainte?
|