Publicat la data: Luni, 2 Aprilie, 2007      
Ce gândim noi, ca practicanţi, când facem faţă încercărilor ?

În timpul călătoriei lor spre vest pentru a obţine scrierile sfinte budiste, Tripitaka şi cei trei discipoli ai săi au trecut prin tot soiul de încercări şi în final, şi-au atins scopul. În timpul călătoriei, chiar dacă cei trei discipoli au acţionat diferit, toţi au vrut să ia asupra lor poverile Maestrului lor. Făcând faţă unei încercări, ei împărtăşeau acelaşi gând: «Repede, să-l protejăm pe maestru.» Este într-adevăr admirabil. Ei au înţeles foarte clar, că nu vor putea să obţină scripturile budiste, fără Maestrul lor.

Ce gândim noi astăzi, când facem faţă încercărilor în cultivarea noastră? «Repede, să-i cer Maestrului să mă ajute.» Eu nu spun că e incorect ca un practicant să gândească astfel. Este un gând drept, bazat pe încrederea practicantului faţă de Maestru şi Lege. Dar astăzi, când rectificarea Legii a ajuns în etapa finală şi când noi am primit deja puterea de a ne apăra, n-ar trebui să ne gândim la modul în care am putea îndepărta câteva din poverile de pe umerii Maestrului?

Maestrul ne-a spus că natura fiinţelor umane în trecut era bazată pe egotism şi egoism, aşadar ei considerau lucrurile din propria lor perspectivă. Atunci când noi cerem ajutor Maestrului, cât din acel gând se bazează pe un veritabil egoism ? Cât este pentru fiinţele umane? Maestrul a spus :

"De fapt, voi nu ştiţi încă, dar acest egoism pătrunde până la niveluri foarte înalte. Astfel, practicanţii din trecut, spunând «vreau asta şi aia», «vreau să fac asta şi aia», «vreau să obţin asta şi aia», «sunt pe cale să practic şi să cultiv», «vreau să devin un Buddha» sau «vreau să ating asta şi aia», nimic din toate astea nu erau lipsite de egoism. Dar ceea ce eu vreau să fiţi capabili să faceţi este să atingeţi desăvârşirea adevărată, pură şi dreaptă, fără nici un egoism, şi care să fie cu adevărat în Legea dreaptă şi cu o trezire dreaptă, doar aşa se poate ajunge la nemurire, pentru totdeauna.» («Predarea Legii la conferinţa din Elveţia») (traducere provizorie)

Eu cred că esenţialul este să studiem mai mult Legea şi să facem bine cele trei lucruri1, pe care Maestrul le cere.


Notă:

1. Cele Trei Lucruri: Învăţătorul Li Hongzhi a rugat practicanţii să facă trei lucruri: studierea Fa [învăţăturile Falun Dafa], trimiterea de gânduri drepte şi clarificarea adevărului oamenilor din întreaga lume despre Falun Dafa şi despre persecuţie.

Articolul originar este disponibil în limba chineză la adresa:
http://www.minghui.org/mh/articles/2007/2/11/148690.html

Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa şi să nu efectuaţi modificări asupra textului.

 Articole similare:





Email editors: editor@ro.clearharmony.net
© 2000-2008 ClearHarmony Net