De ce ne cultivăm ?
Scris de un practicant Falun Dafa
Mult timp, ataşamentul de frică, acea frică ce părea să vină din adâncul inimii mele, a fost pentru mine foarte dificil de abandonat. Mă gândeam în sinea mea, « Ce este frica ? Trebuie să scap de ea ! » Indiferent de modul în care încercam, nu puteam să-i ating cu adevărat partea vitală, ca şi cum ar fi fost ceva care mă împiedica să-i elimin rădăcina. Într-o zi, când studiam Legea, am realizat brusc că această frică nu era la fel de simplă ca un gând. În spatele acestei frici, am văzut temerile că am lipsuri şi că nu sunt destul de sârguincios în cultivarea mea, cele două spaime erau înrădăcinate în teama că vechile forţe au avut scuze pentru a mă persecuta. Aveam adesea gânduri de genul, « N-ar trebui deloc să am o « lipsă » atât de mare. Dacă nu sunt sârguincios, vechile forţe ar putea… » Ce puternică manifestarea a fricii ! Aveam de asemenea teama că îmi voi pierde interesele personale în cer şi pe pământ. Nu e de mirare că nu m-am simţit niciodată hotărât şi sigur. Pentru a nega aranjamentele vechilor forţe, noi trebuie să ne examinăm şi cele mai mărunte gânduri pentru a vedea dacă ele sunt conforme cu Legea. Este egoist acest gând? Acţionăm noi conform cu aranjamentele Maestrului din perioada de rectificare prin Lege? Ne asumăm noi responsabilitatea care le revine discipolilor Dafa pentru validarea Legii şi ca punct de plecare pentru salvarea fiinţelor? Atunci când noi facem sârguincios ceea ce Maestrul vrea să facem, noi suntem de fapt pe cale să negăm aranjamentele vechilor forţe. Asta înseamnă să obţii fără să cauţi. Scopul cultivării noastre nu este să negăm aranjamentele vechilor forţe, nici să ne opunem acestei persecuţii şi desigur nici să ne protejăm interesele personale. Ca discipoli ai perioadei de rectificare a Legii, procesul nostru de cultivare şi de salvare a fiinţelor prin intermediul clarificării adevărului este doar în scopul de a realiza ceea ce Maestrul vrea să împlinească în timpul perioadei de rectificare prin Lege. Data articolului original: 22/1/2007 Articolul este disponibil în limba Chineză la adresa: http://minghui.ca/mh/articles/2007/1/5/146212.html Articolul este disponibil în limba Engleză la adresa: http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2007/1/22/81908.html
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa şi să nu efectuaţi modificări asupra textului.
Publicat la data: Luni, 29 Ianuarie, 2007
|