Publicat la data: Vineri, 18 August, 2006      
Germania: Spunând oamenilor despre Falun Gong şi expunerea persecuţiei în timpul festivalului de oraş din Dresden
De către un practicant german

2006 este anul în care Dresden îşi ţine festivităţile pentru aniversarea a 800 de ani. Festivalul cultural a fost ţinut între 21 şi 23 iulie, fiind o parte importantă al aniversării.

Au fost multe cabine cu diferite expoziţii în apropierea palatului cultural. Rolul lor nu era numai să prezinte cultura tradiţională al statului Sachsen, dar de asemenea au fost invitate şi alte ţări pentru a împărtăşi tradiţia lor culturală.


Cabina practicanţilor Falun Gong era una din cele multe. Mulţi practicanţi din diferite oraşe au sosit în Dresden, vineri pentru a lua parte la festival. Corul European Falun Dafa, trupa de toboşari şi dansatoarele divine şi-au interpretat rolurile vineri şi sâmbătă pe o scenă mare. Ei au primit aplauze generoase de la audienţă.

Practicanţii Falun Gong au demonstrat şi exerciţiile Falun Gong în faţa cabinei. Ei au arătat spectatorilor natura paşnică a practicii Falun Gong şi spiritul culturii tradiţionale Chineze. De asemenea, practicanţii au distribuit pliante vizitatorilor despre persecuţia împotriva Falun Gong.

Unii vizitatori, au avut discuţii profunde cu practicanţii. Mulţi au semnat petiţia pentru a elibera practicantul Wang Xiaoyan din China. Mulţi dintre vizitatori i-au privit emoţionaţi pe toboşari şi pe dansatoare. Pentru a imortaliza evenimentul ei au făcut foarte multe poze.

Articolul originar a fost publicat în Germană la adresa:
http://de.clearharmony.net/articles/200608/33069.html



Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa şi să nu efectuaţi modificări asupra textului.

Versiunea Engleză este disponibilă la: http://www.clearharmony.net/articles/200608/34879.html



 Articole similare:





Email editors: editor@ro.clearharmony.net
© 2000-2008 ClearHarmony Net