|
||
|
Sinceritate
De Wuming Am citit povestea împăratului Shun1 şi a lui Su Wu2, dar n-am înţeles de ce vechii chinezi erau atât de preocupaţi să-şi păstreze integritatea morală, loialitate şi virtutea. După o îndelungă cugetare, am descoperit răspunsul. Anticii aveau o inimă curată, ei nu aveau multe gânduri egoiste, comportările şi vorbele lor urmau legile cerului. În plus, ei venerau zeii şi se temeau de cer. Credeau ferm în moralitate şi justiţie. Nu le era frică de moarte. Îi tratau pe ceilalţi cinstit. Astfel, ei erau natural capabili să-şi sacrifice viaţa pentru a-şi păstra integritatea morală, atunci când trebuiau să aleagă între moralitate şi câştigul personal. Totuşi, în prezent multe persoane se gândesc la ele însele ca fiind mai bune decât celelalte. Ei nu vorbesc sincer şi se luptă unii cu alţii pentru câştig personal. Care este atunci mai bun? Maestrul a spus: "Iluzia orbeşte oamenii acestei lumi De fapt, cinstea şi sinceritatea pot emoţiona cerul şi pământul şi pot aduce binecuvântări. Examinându-ne pe noi înşine cu atenţie, pe parcursul cultivării, tratăm noi cu sinceritate Maestrul şi Legea? Avem noi, în inima noastră, toate fiinţele vii când trimitem gânduri drepte şi când clarificăm adevărul? Atunci când inima noastră e sinceră, rezultatul poate să fie de două ori mai bun, la doar jumătate din eforturi. Altfel, riscăm să folosim de două ori mai mult efort, cu un rezultat nemulţumitor. Eforturile noastre vor fi sterile. Mai mult, noi ar trebui să acţionăm cu sinceritate oricare ar fi lucrul pe care îl facem. Fiinţele de la nivelurile înalte pot vedea cu claritate cât suflet punem în acţiunile noastre. Din când în când, atunci când nu facem bine şi xinxing-ul nostru nu se îmbunătăţeşte, noi ar trebui să ne întrebăm: am acţionat noi cinstit, sincer şi respectuos sau am acţionat pur şi simplu, achitându-ne de o formalitate? Doar atunci când suntem sinceri, putem avea inimile pline de compasiune. Atunci când suntem plini de compasiune zeii ne ajută. Care e deosebirea dintre antici şi oamenii de astăzi? Care e deosebirea dintre o persoană obişnuită şi una iluminată? O deosebire e sinceritatea.
1. Împăratul Shun era unul din cei cinci împăraţi antici imortalizaţi în legendele chinezeşti. Conform unei legende, tatăl său, mama sa vitregă şi fratele său vitreg au încercat să-l omoare de mai multe ori. De exemplu, i-au cerut lui Shun să repare acoperişul unui grajd şi i-au dat foc acestuia, când el era pe acoperiş. Shun a scăpat, sărind de pe acoperiş, ţinându-se de două pălării de paie. 2. Su Wu era un diplomat al împăratului Wudi, din timpul dinastiei Han. El a fost trimis la Xiongnu pentru a negocia cu regele său, dar a fost capturat imediat ce a sosit. Regii din Xiongnu încercară să-l constrângă pe Su Wu să-şi trădeze patria şi să le jure lor credinţă. Totuşi, Su Wu refuză şi atunci fu trimis la Beihai, o regiune înapoiată unde nu trăia nimeni, pentru a păzi oile. I s-a spus lui Su Wu că nu se va putea întoarce decât atunci când se vor naşte mieii, dar nu i s-a dat să păzească decât berbeci. Su Wu rămase la Beihai timp de 19 ani, până când Han şi Xiongnu au ajuns la o înţelegere paşnică. Su Wu sfârşi prin a-şi recâştiga libertatea şi reveni în ţara sa natală. Era un tânăr puternic când o părăsise, iar când se întoarse era un bătrân cu părul alb. |
||