| Publicat la data: Vineri, 30 Iunie, 2006 |
|
De un practicant Falun Dafa din China
Mai mulţi practicanţi Falun Gong s-au întâlnit pentru a-şi împărtăşi experienţele de cultivare. Practicantul A. a spus: “În ultima vreme n-am fost sârguincios. Adesea, în timp ce stau în meditaţie în poziţia aşezat, moţăi.” Practicantul B. a continuat: “Şi eu, tot aşa, moţăi în timpul celor zece minute când trimit gânduri drepte.” Practicantul C. a repetat: “Eu, de asemenea, nu numai că moţăi în timp ce fac exerciţiile, dar chiar adorm în timp ce studiez învăţăturile Falun Gong. Am crezut că ar fi bine să dorm un pic. Am făcut-o doar o dată sau de două ori. Nu e ceva chiar aşa de rău.”
Unii practicanţi nu doar că devin mai puţin riguroşi în studiul Legii (studierea învăţăturilor Falun Gong), ci şi atunci când iau parte la activităţile de dezvăluire a persecuţiei şi de distribuire a documentelor. Ei spun că n-au muncit prea bine în zilele trecute, că, de exemplu, n-au luat cu ei documentele pentru că sunt într-o călătorie de afaceri. Mai mult, atunci când mai mulţi practicanţi sunt împreună şi unul spune că n-a făcut bine într-un anumit domeniu, ceilalţi practicanţi vor repeta:” Nici eu n-am fost sârguincios în distribuirea documentelor.” Vor exista întotdeauna oameni care vor repeta: “Şi eu, tot aşa….”. A face astfel îi împinge pe aceşti practicanţi, care repetă ceea ce spun alţii, să se simtă uşuraţi şi să fie indulgenţi cu ei înşişi. Ei gândesc că există şi alte persoane ca şi ei. Că nu doar ei suferă această interferenţă.
Există întotdeauna oameni care fac astfel. Ei trăiesc cu acest tip de indulgenţă faţă de sine şi de căutare a confortului, zi după zi şi an după an. Dacă cineva vrea să cultive bine, trebuie să fie sârguincios pe drumul spre divinitate. Trebuie să depăşească noţiunea de “şi eu…”. Procesul de rectificare a Legii avansează rapid. Universul se întinde la infinit. Urmând răsăritul şi apusul soarelui, rotirea celor patru anotimpuri, timpul zboară şi nu ne aşteaptă. Recent, Maestrul a spus în articolul: “Cu cât se apropie finalul, cu atât trebuie să fii mai sârguincios”:
"De fapt, gândiţi-vă, practicanţilor din trecut le trebuia o viaţă întreagă pentru a reuşi să parcurgă acest drum şi ei nu îndrăzneau să slăbească ritmul nici măcar o clipă. Atunci, discipolii Dafa, care trebuie să atingă Desăvârşirea, fiinţele salvate de Dafa, care au şcoala Legii cea mai comodă, pot ei în cultivarea şi practica lor să nu avanseze cu şi mai multă sârguinţă, când au onoarea supremă de a cultiva şi practica validând Legea într-un timp atât de scurt cât o clipire.”
Ca practicanţi care mergem pe calea divinităţii şi ca discipoli Dafa ai perioadei de rectificare a Legii, noi trebuie să îndeplinim misiunea cea mai sacră într-un interval de timp foarte scurt, misiune care în mod normal le-ar fi luat practicanţilor de dinainte mai multe vieţi ca să reuşească. Timpul care ni se dă este foarte preţios. Timpul dat propriei noastre cultivări este “preţios dincolo de orice măsură”. Mai mult, multe persoane şi-au oprit cultivarea după ce a început persecuţia. Unii au obţinut Legea foarte târziu. Punând deoparte întârzierea cauzată de persecuţia malefică, cea mai mare parte a practicanţilor au doar şapte sau opt ani pentru a cultiva. Unii au chiar un timp şi mai scurt – cinci sau şase ani rămaşi pentru a cultiva. Dacă noi trebuie să ne realizăm drumul spre divinitate în şapte-opt ani sau în 5-6 – faceţi calculul – nu este timpul preţios? Dacă ne gândim că ne risipim timpul tot zicând: “Şi eu…şi eu….”, n-avem, de fapt, nici un minut de pierdut.
Există un dicton: “Timpul şi mareea nu aşteaptă pe nimeni” şi “Timpul pierdut nu mai poate fi prins.” În timpul ultimelor mii de ani, fiecare om obişnuit ştia cât de preţios e timpul. Ei ştiau că trebuie“ să nu laşi pe mâine ce poţi face astăzi” . Noi suntem practicanţi şi fiinţe extraordinare. Mergem pe drumul spre Divinitate. Noi trebuie să ne încheiem misiunea sacră şi glorioasă în timpul vieţii noastre limitate, din care nu luăm decât zece sau douăzeci de ani. Noi trebuie să apreciem valoarea timpului. Trebuie să ştim, încă de la început, că timpul “ este preţios dincolo de orice măsură”. Cuvintele “şi eu…”, în ceea ce priveşte capacitatea a fi sârguincios, nu înseamnă să nu fii sârguincios şi corect. Noi trebuie să fim sârguincioşi mergând pe drumul nostru spre Divinitate, până când vom atinge Desăvârşirea.
Puteţi tipări la imprimantă şi puteţi transmite toate articolele publicate pe Clearharmony, dar vă rugăm să menţionaţi sursa şi să nu efectuaţi modificări asupra textului.